Porecle

Unul scurt din memorie.

Primul meu nume a fost, evident, Cristinel. Băieții de la bloc (Nicu, Dragoș, Bubanu) îmi zic și acum Cristinel, la 90+ de kilograme. “Băi, ai primit SMS-ul de la Cristinel? E în țară, zice să ieșim la o bere”. La un moment dat – când eram încă „mic”, și frații Dinu nu se mutaseră încă, s-au cugetat într-o zi frații Dinu, Sandocan și Costi Năescu pentru o poreclă pentru mine, că nu aveam; parcă îi văd, pe aleea din fața gardului lui doamna Banea, recitând “cristinel…cristinel…chitinel…chitinoț… gata! Chitinoț-Chiloț!” Mi s-a spus „Chitinoț” o vreme, bănuiesc ca dacă mă întâlnesc cu frații Dinu or să-mi zică tot așa și acum

Sandocan este, cum ziceam, Sandi, care vine de la Alexandru. Frații Badea, Dan și Alexandru-Sandi-Sandocan. Lui Dragoș îi zicea mama lui Drăgoșică (mama lui diminutiva orice, bănuiesc că și acum tot așa îi zice), mai mari fiind i-am zis Dimache (că așa îl cheamă, dar e un nume mai rar care merită pomenit des) și, evident, derivat Dilimache, că rimează.

Dan Pârvulescu era Danezu, foarte repede trecut la Danezu-Cubanezu (copiilor le plac rimele, este teoria psihologică a dezvoltării limbajului). Asta nu-i greu de depistat de ce, mai greu e la amicul Ceaceari de la Blocul 121 (ăla din față), îmi aduc aminte vag că așa pocea el când era mic cuvântul „țânțar”, îi zicea „ceacear”, și, vorba bancului cu Ștefan Cel Mare, așa i-a rămas numele.

Îl mai avem pe Bubanu – Lucian de la scara C – care și-a transformat porecla în renume, acum are emisiune la radio, „Blaj și Bubanu”. Nu mai știu cum a ajuns la porecla asa, l-aș întreba dar e cam supărat pe mine, m-a șters din listă pe Facebook acum ceva vreme și n-am mai îndrăznit să-l caut. Într-o vreme era poreclit Bobiță.

Nu porecle per se, dar sor’mea era Mădălina Mică să fie diferențiată de Mădălina Mare de la trei, care era mai mare, adică cu un an.

Oare ce am mai avut? Iete că nu-mi mai amintesc…. Au mai fost niște copii cam după generația mea, plecasem deja la București la facultate, unii aveau porecle și ei.

Mircea tot de la scara C, îi spuneam Mircică; era ceva mai mic și mai credul, eu și Dragoș l-am tot chinuit vreo două veri cu tot felul de farse, că-s lupi în spate dincolo de țevi (Mircică încerca să le zică „burlane”, și-i ieșea „bulane”, spre deliciul nostru), că nu’ș ce hoți de copii vin să fure copii, d’astea din mintea noastră. Mircică se speria teribil și urla după bunică-sa (stătea cu bunică-sa), „Menenaaaaa!!!” (așa îi zicea bunicii), „Menenaaaaaa!!! mie frică de luuuupi!!”

Lui Ovidiu tot de la scara C i s-a spus mult timp (sau poate că și acum?..) Uscatu, că era slab. Mă rog, nu era mult mai slab ca noi, dar așa’s copiii, au categorii foarte clare. Era talentat la desen Ovidiu.

Mai era Florin de la blocul 121 (erau nașii lui Ceaceari), poreclit Grasu (cred ca orice gașcă de copii are un „Grasu”).  Era mai rotunjor, bănuiesc, cam cât de slab era Ovidiu dar de, nu te pui cu copiii.

A, da, și Mihai Jumară de la trei, Gabone de la patru (Gabi, fratele Georgianei). Lui Adi Petre de la blocul 121 (am fost coleg de generala cu el, și bun prieten în copilărie, cu el și Cătălin Stoian) i se mai spunea Adi Blondu (ghici de ce).

Îmi mai amintesc io.